Modelul Toulmin extins

From IDEAWiki Romania

Uneori relaţia dintre elementele principale ale unui argument nu este una directă, evidentă. De multe ori se întâmplă să folosim cuvinte ca: „uneori”, „pesemne”, „probabil”, „adesea”, „cu siguranţă”, aceste cuvinte fac parte din categoria nuanţărilor (qulifiers). Nuanţările, la rândul lor, fac parte din elementele secundare ale modelului de argumentare al lui Toulmin.

Să presupunem că avem următorul argument:

Analizând acest argument observăm că relaţia dintre Temei, Justificare şi Afirmaţie nu este o relaţie foarte puternică. Pentru ca argumentul să fie credibil este nevoie să indicăm cât de puternică credem noi că este relaţia respectivă.

Prin folosirea nuanţării nu facem altceva decât să arată că nu încercăm să susţinem mai mult decât ne permit temeiurile şi justificarea.

Dacă nuanţările sunt folosite pentru a evindenţia cât de puternică este relaţia dintre elementele principale ale argumentului, se poate întâmpla să găsim cazuri specifice în care afirmaţia să nu rezulte direct, acestea se numesc Reconstrucţii(rebuttals): spre exemplu dacă Tratatul de încetare a testării armelor nucleare va diferi în mod semnificativ de celelalte tratate internaţionale, atunci probabiliatea este mult mai mare ca Rusia să îl respecte.

Schema devine:

Mai există cazuri în care saltul mental de la Temeiuri la justificare nu este unul uşor de făcut, unul din motivele cele mai des întâlnite fiind faptul că justificările necesită clarificări şi informaţii suplimentare. Aceste informaţii suplimentare sunt oferite de Sprijin (backing). Spre exemplu: Alte ţări care au avut precedente de încălcare a tratatelor internaţionale au continuat să încalce noile tratate semnate. Expertul X susţine că statele care au încălcat în mod repetat să încalce tratatele aproape întotdeauna continuă să le încalce în continuare. Etc.

Referinte

„O introducere în arta argumentării”, Karyn şi Donald Rybacki, Ed. Polirom, Cap. V, pp. 137-167.