Inducţia
From IDEAWiki Romania
Unde întâlnim raţionamente inductive?
Inducţia poate fi folosită eficient în a convinge oamenii cu privire la argumente care ţin de evoluţia unor fenomene din trecut sau din prezent. Aproape fără excepţie, raţionamentul inductiv se asociază cu o tendinţă, un trend, o evoluţie istorică. Sondajele de opinie sunt rezultatul unor observaţii inductive. Acestea din urmă funcţionează cu succes atât în ştiinţele reale cât şi în cele sociale. Multe dintre legile astăzi universal acceptate au început ca observaţii de tip inductiv (toţi oamenii sunt muritori, nu tot ce zboară se mămâncă etc.)
Definiţie
Inducţia este procesul de studiere a unui număr suficient de mare de exemple factuale similare şi de găsire a unei caracteristici comune pentru a scoate în evidenţă o lege sau un adevăr general. O definiţie mai simplă ar fi: raţionamentul inductiv este un proces de generalizare pornind de la un număr suficient de mare de exemple specifice. Începeţi prin a cita un exemplu factual, apoi încă unul şi aşa mai departe, până când numărul de exemple este suficient de mare. Apoi trageţi concluziile sub forma unei generalizări a acelor exemple. Puteţi, desigur, să menţionaţi întâi concluzia şi apoi să citaţi exemplele pe care se bazează ea. În ambele cazuri faceţi apel la inducţie.
Caracteristici ale inducţiei
Raţionamentul inductiv are o serie de caracteristici:
- Exemplele citate trebuie să fie factuale. Exemplele aduse în discuţie trebuie să fie întâmplări reale, studii care au fost conduse. Ele nu pot fi scenarii ipotetice.
- Exemplele trebuie să fie comparabile. Faptele citate trebuie să aparţină aceleiaşi categorii de evenimente. Nu puteţi trage o concluzie despre centralele nucleare citând un exemplu despre o centrală nucleară şi alte şapte exemple despre centrale hidro-electrice.
- Inducţia trebuie să aibă la bază un număr suficient de mare de exemple. Cât înseamnă în realitate "suficent de mare" depinde de la caz la caz, de natura generalizării pe care încercaţi să o faceţi şi de contextul discursului (trei sau patru exemple pot fi suficiente pentru o discuţie cu colegii, însă nu şi pentru o lucrare ştiinţifică). Totodată, dacă încercaţi să trageţi o concluzie despre fenomenul corupţiei la nivelul României, exemplele, oricât de multe ar fi ele, nu sunt suficiente dacă provin dintr-un singur judeţ. Mai mult, o audienţă ostilă va avea nevoie de mai multe exemple decât o audienţă dispusă să vă creade încă de la început.
- Concluzia raţionamentului inductiv reprezintă o generalizare. Este o afirmaţie despre exemplele factuale oferite şi are trăsături comune cu acele exemple. Concluzia nu va fi niciodată exprimată în termeni specifici şi nu va avea certitudine totală (nu există generalizare cu aplicabilitate de 100%).
- Raţionamentul inductiv presupune întotdeauna un "salt inductiv". Deşi folosim adeseori raţionamente bazate pe exemple şi încercăm să luăm în calcul un număr suficient de mare de exemple, niciodată nu vom avea posibilitatea să studiem toate cazurile existente înainte de a trage concluzia. Drept urmare, pentru a presupune că ce e adevărat pentru cazurile studiate va fi adevărat pentru orice caz care face parte din aceeaşi categorie, vom face un "salt inductiv", o presupunere. Atunci când "saltul" este prea mare, când presupunem mai mult decât putem dovedi, apar erorile de argumentare (una dintre cele mai des întâlnite în cazul inducţiei fiind generalizarea pripită).
Criterii de verifica a corectitudinii raţionamentelor inductive
Sunt faptele luate în considerare adevărate?
Inducţia se bazează pe fapte, pe evenimente care s-au întâmplat. Ea nu se poate baza pe scenarii ipotetice. Dacă vreţi să verificaţi corectitudinea unui raţionament inductiv, primul pas este să verificaţi dacă faptele pe care le are la bază sunt corect citate. Trebuie să luaţi în calcul credibilitatea surselor utilizate, posibilitatea ca sursele să fi fost părtinitoare sau chiar situaţia în care anumite fapte, cifre, declaraţii au fost scoase din context sau exagerate pentru a fi mai convingătoare.
Sunt exemplele utilizate universale sau instanţe izolate?
Trebuie să vă alegeţi cu grijă exemplele. Ca să fie convingătoare şi să ducă firesc la concluzie, ele trebuie să se poată aplica unor situaţii generale; este necesar ca posibilitatea ca acele exemple să se repete să fie foarte mare şi să nu depindă de un set de factori foarte specifici. Dacă vreţi să vorbiţi despre rata crescândă a infracţionalităţii în România, trebuie să folosiţi exemple din mai multe oraşe din regiuni diferite. Dacă vă concentraţi pe un singur oraş sau o singură regiune puteţi fi acuzaţi că folosiţi exemple izolate. Uneori e suficient ca oponentul să sublinieze o anumită preferinţă pentru oraşele alese (de exemplu oraşe cu mai mult de 350,000 de locuitori) pentru a pune la îndoială caracterul general al concluziei. Va trebui să recunoaşteţi că raţionamentul vostru nu demonstrează concluzia decât pentru oraşele mari şi că el nu se aplică tuturor localităţilor urbane din ţară, nemaivorbind de cele rurale (în cazul în care aşa stau lucrurile).
Acoperă exemplele utilizate o perioadă mai îndelungată de timp?
Anumite tendinţe pot fi foarte grave şi urgente, însă pot fi în egală măsură rezultatul unor factori care în timp e posibil să dispară, dacă nu cumva au dispărut deja. Chiar şi acolo unde trecerea timpului nu pare a fi un criteriu relevant, aveţi mai multe de câştigat la nivel de persuasiune dacă reuşiţi să demonstraţi că trendul identificat datează de foarte multă vreme. Creşterea ratei infracţiunilor din ultimii 5 ani este cu siguranţă o problemă gravă. Dar daca această creştere s-a instalat încă de acum 10 ani? Cu siguranţă problema merită acum şi mai multă atenţie.
Exemplele citate sunt tipice sau atipice?
Orice fenomen are extreme. Inteligenţa oamenilor, puterea destructivă a cutremurelor, toleranţa oamenilor faţă de atitudini şi comportamente, toate variază pe diferite scale, de la valori foarte mici la valori foarte mari. Variaţia poate fi atât de mare încât pe anumite domenii nu putem vorbi despre ceva "normal" sau o valoare "obisnuita" (uneori acestea variază în timp, de la o epocă la alta), însă întotdeauna vor exista valori care se vor repeta într-o mai mare măsură decât celelalte, pe care le putem socoti reprezentative pentru întreg. Este important ca exemplele alese pentru un raţionament inductiv să fie tocmai acele exemple reprezentative pentru o clasă de obiecte sau fenomene, iar dacă ele nu sunt, este sarcina oponentului să sublinieze imediat această scăpare.
Există exemple contrare semnificative?
Prin inducţie încercăm să arătăm că o caracteristică a unui set de obiecte se aplică tuturor obiectelor care fac parte din aceeaşi categorie. Altfel spus, dacă toate maşinile pe care le testăm îşi reduc viteza în momentul în care apăsăm pedala de frână, vom trage concluzia că toate maşinile au un mecanism prin care îşi reduc viteza sau se opresc complet. Desigur, dacă am găsi cel puţin o maşină care nu mai poate fi oprită din momentul în care a fost pornită sau care nu are un mecanism de reducere a vitezei, ar trebui să acceptăm cel puţin că această regulă are o excepţie. Cu cât găsim mai multe excepţii, cu atât regula este mai puţin credibilă. Dacă pornim de la premisa că toate conflictele armate sunt declanşate de ţări cu un regim nedemocratic şi descoperim o excepţie, regula identificată iniţial rămâne, în continuare, validă, cu o marjă foarte mică de eroare. Dacă însă în timp descoperim că de-a lungul timpului un număr aproape egal de conflicte a fost declanşat de state cu regimuri politice democratice, va trebui să renunţăm la regula stabilită iniţial şi să găsim un alt criteriu pentru a emite o generalizare. Trebuie avut în vedere însă şi faptul că exemplele negative nu sunt semnificative doar prin numărul lor, ci şi prin impactul pe care îl pot avea. Centralele nucleare s-au dovedit a fi sigure în 99% din cazuri (un procent care ar trebui să fie liniştitor), dar ce s-a întâmplat (şi ce s-ar putea întâmpla) în cazul unor accidente. Impactul este atât de grav în acest caz încât nu contează că riscul este extrem de mic - el rămâne în continuare un contraargument valid împotriva construcţiei centralelor nucleare. O bună strategie ar fi să luaţi în calcul şi posibilele contra-exemple şi să le citaţi în construcţia raţionamentului inductiv, arătând că chiar şi acolo unde există excepţii ele au un impact semnificativ nici ca gravitate nici ca număr.
Este concluzia corect formulată?
De multe ori avem tendinţa să tragem concluzia care ne convine cel mai mult dintr-o serie de exemple, nu cea care decurge în mod logic din acestea. E bine ca atunci când construiţi un raţionament inductiv să nu uitaţi că generalizarea este - în mod inevitabil - valabilă doar până la un punct şi că trebuie să lăsaţi loc întotdeauna şi pentru excepţii. Capacitatea de moderaţie în momentul evaluării concluziei poate fi foarte utilă în dobândirea încrederii publicului.
Referinţe
O introducere in arta argumentarii, Karyn C. Rybacki, Donald J. Rybacki, Polirom, traducere de Viorel Murariu, 2004
Many Sides, Alfred Snider & Maxwell Schnurer, IDEA, 2006
Manual de Dezbateri Academice, William Driscoll, trad. Viorel Murariu, Polirom, 2002
