Strategii de respingere
From IDEAWiki Romania
Cuprins |
Respingerea
Vorbitorii ar trebui să pună la îndoială argumentele oponenţilor. Pentru a face acest lucru trebuie să demonstreze inconsistenţe şi contradicţii în susţinerea celorlalţi. La final, vor cere reevaluarea argumentelor propuse. Dacă oponenţii nu reuşesc să îndepărteze aceste îndoieli, argumentele lor ar putea să nu rămână suficient de puternice pentru a îi ajuta să câştige dezbaterea.
Structura unei respingeri
Structura unei respingeri este simplă şi la obiect:
- Specificaţi elementul lipsă. Ceva lipseşte sau nu este suficient de bine explicat. Poate că argumentul sare nişte paşi logici, sau este construit pe o eroare de argumentare, sau a apărut în urma unei confuzii. Aceste elemente ar trebui subliniate când se atacă un caz.
- Demonstraţi importanţa obiecţiei. Acum că s-a descoperit o problemă în ce priveşte un argument, acesta trebuie reevaluat în funcţie de această descoperire. O eroare pe care o fac mulţi vorbitori este că se mulţumesc să remarce că un argument are o greşeală în construcţie şi consideră că rolul lor s-a încheiat, iar argumentul respectiv nu ar mai trebui luat în considerare. Este mult mai credibil să spunem că argumentul respectiv nu este aşa puternic cum părea iniţial sau că este insuficient pentru a demonstra punctul de vedere dincolo de îndoieli.
Respingerea apare de obicei la trei nivele: cel al dovezilor, cel al analizei calitative şi cel al analizei cantitative.
Respingerea dovezilor
Unul din modurile în care puteţi induce îndoială este să atacaţi dovezile oponenţilor, printr-una din următoarele tehnici:
- Comparaţi dovada cu afirmaţia pe care o susţine. De multe ori afirmaţia nu este acoperită de dovezi. Este bine să verificaţi exact cât anume din ce spune oponentul poate fi verificat prin dovezi şi cât e doar generalizare.
- Atacaţi probabilitatea sugerată de dovezi. Probabilitatea se găseşte oriunde pe linia dintre "Cu siguranţă nu se va întâmpla" şi "Cu siguranţă se va întâmpla". Foarte puţine lucruri sunt certitudini sau adevăruri universale, majoritatea se găsesc între cele două extreme. Dacă oponentul manifestă prea multă siguranţă în afirmaţiile sale, puneţi acest lucru în discuţie.
- Discutaţi relevanţa şi noutatea. În general dovezile noi sunt mai bune decât cele mai vechi. Cu toate acestea, unele dovezi sunt mai sensibile la temporalitate decât altele. Un argument referitor la nevoile de bază ale fiinţei umane este mai puţin influenţat de data la care au apărut dovezile. Pe de altă parte un argument referitor la războiul din Iraq este cu atât mai puternic cu cât evenimentele luate în calcul le includ pe cele recente. Lipsa de dovezi recente ar trebui pusă în discuţie doar dacă apariţia unor noi evenimente a fost posibilă între timp.
- Credibilitatea surselor. Motivul pentru care folosim dovezi într-o dezbatere este de a ne sprijini argumentele cu opinii şi fapte ale experţilor într-un domeniu. Vorbitorii dintr-o dezbatere ar trebui să fie foarte atenţi atât la sursele citate de alţii cât şi la cele citate de ei înşişi. Criteriul este unul foarte simplu - dacă sursa citată nu are expertiză în domeniul de referinţă, dovada propusă îşi pierde relevanţa.
- Imparţialitatea surselor. De multe ori cei care scriu pe o anumită temă sunt susţinători fervenţi ai unui anumit punct de vedere cu privire la tema respectivă. Unele domenii de discuţie aproape că nu pot fi tratate fără implicarea emoţiilor (avortul, clonarea, pedeapsa capitală etc.), însă nu toţi cei care au o opinie pe un subiect sunt părtinitori. Însă în unele cazuri părtinirea poate duce la ignorarea unor fapte, iar atunci dovezile ce vin de la astfel de surse ar trebui puse sub semnul îndoielii.
Respingerea analizei calitative
Echipa negatoare trebuie să pună la îndoială şi capacitatea afirmatorilor de a identifica necesitatea unei schimbări (fie de perspectivă, ca în cazul unei moţiuni de valoare, fie de acţiune, ca în cazul unei moţiuni de strategie). Afirmatorii pot demonstra o problemă sau o inconsistenţă în sistemul de gândire fie printr-o analiză calitativă (încălcarea dreptului la liberă exprimare este o greşeală), fie printr-una cantitativă (80% din populaţie doreşte renunţarea la sistemul parlamentar bicameral). Există o serie de metode prin care negatorii pot respinge analizele de natură calitativă:
- Numărul oamenilor afectaţi. O problemă, chiar gravă, poate fi tratată cu mai mare toleranţă dacă afectează un număr mic de oameni/instituţii/state etc. Dacă o boală este întâlnită la 1 dintr-un miliard de oameni, este o situaţie nefericită, însă nu una pentru care ar trebui stabilită o politică globală de acţiune. În multe cazuri, o problemă gravă se întâlneşte foarte rar, ceea ce permite negatorilor să aducă în discuţie importanţa şi urgenţa rezolvării acelei probleme.
- Valoarea care este atacată. Există o diferenţă între încălcarea intimităţii datorată unei camere de luat vederi dintr-o instituţie publică şi încălcarea intimităţii care vine din supravegherea convorbirilor telefonice fără vreo înştiinţare prealabilă. Negatorii trebuie să poată explica în ce măsură este atacată o valoare şi de ce interzicerea publicării unui articol cu tentă rasistă nu reprezintă o încălcare a dreptului la liberă exprimare în acelaşi fel în care ar fi interzicerea publicării unei anchete privitoare la un act de corupţie.
- Lipsa nu este o valoare. Negatorii pot susţine că pierderea unei libertăţi sau a unui drept nu are o gravitate la fel de mare atunci când oamenii care suferă această pierdere nu sunt foarte afectaţi. Afirmatorul nu poate lupta pentru corectarea unei lipse ca si cum ar lupta pentru ceva pozitiv/constructiv, mai ales atunci când această lipsă nu este resimţită acut de indivizi.
Importanţa unui drept sau a unei libertăţi este dată în mare măsură de oamenii care se bucură de ele.
Respingerea analizei cantitative
Analiza cantitativă poate fi abordată din perspectiva indicatorilor numerici.
- Numărul de ori de care s-a întâmplat un eveniment. Desigur, un eveniment care duce la moartea a 100,000 de oameni este socotit mai grav decat unul care duce la moartea a 100. O serie de trei accidente nucleare reprezintă o situaţie mai gravă decât un accident nuclear. Negatorii trebuie să analizeze numerele prezentate de afirmatori şi pe cât posibil să demonstreze că nu toate instanţele unui eveniment trebuie luate în considerare şi că, drept urmare, situaţia prezentată nu este atât de gravă pe cât ar părea.
- Însemnătatea fiecărei întâmplări. Evaluaţi separat instanţele producerii unui fenomen. Este posibil ca acestea să varieze în intensitate şi gravitate. Dacă rata infracţionalităţii juvenile a crescut, câte din infracţiuni sunt grave şi câte sunt minore? Dacă 80% din noile infracţiuni sunt deranjări are ordinii şi liniştii publice, poate fenomenul nu este unul aşa de îngrijorător pe cât pare la prima vedere.
- Probabilitatea producerii unui eveniment. Afirmatorii trebuie să aducă în discuţie evenimente cu o probabilitate ridicată de a se întâmpla. Desigur, consecinţele impactului Pământului cu un asteroid ar fi devastatoare, dar care este posibilitatea ca acest lucru să se întâmple? Previziunile de viitor nu sunt niciodata 100% sigure, ne putem ghida doar după ce pare mai probabil şi ce pare mai puţin probabil. Cu cât un eveniment pare mai puţin probabil, cu atât negatorii pot susţine mai uşor lipsa de importanţă a acelui eveniment.
- Reversibilitatea evenimentelor. Unele fenomene sau evenimente sunt reversibile, pot fi reparate. Ne gândim la acele evenimente ca fiind mai puţin grave şi chiar mai puţin importante decât evenimentele ireversibile. Este o distincţie de natură logică, ce presupune să ne ocupăm mai întâi de lucrurile care sunt unicate, care nu pot fi reparate. Dacă negatorul poate demonstra ca scenariul propus de afirmator este reversibil sau măcar reparabil, gravitatea situaţiei scade considerabil.
- Procentaj din total. Una din tehnicile prin care negatorii pot să facă ceva să pară mai mic este să îl raporteze la total. Deşi o mie de cazuri de epidemie reprezintă o situaţie destul de gravă, acest număr pare mai puţin impresionant când el reprezintă mai puţin de 1% din totalul populaţiei. Totuşi, această cale de atac nu este decât una relativ puţin eficientă şi merge folosită în combinaţie cu alte tipuri de atac.
- Comparaţii în timp şi spaţiu. De la epocă la epocă şi de la stat la stat, criteriile de normalitate şi dezirabilitate se pot schimba. Ceea ce într-un cadru spaţio-temporal poate părea normal sau benefic, într-un cadru diferit poate părea inadecvat, insuficient sau dăunător (şi vice-versa). Este important pentru negator să poată face aceste comparaţii pentru a arăta că deşi situaţia nu pare a fi cea mai bună, ea este totuşi mai bună decât în trecut şi mai bună decât în alte zone ale globului.
Referinţe
Many Sides, Alfred Snider & Maxwell Schnurer, IDEA, 2006
O introducere in arta argumentarii, Karyn C. Rybacki, Donald J. Rybacki, Polirom, traducere de Viorel Murariu, 2004
On That Point! An Introduction to Parliamentary Debate, John Meanz & Kate Shuster, IDEA, 2003
